Cultivarea gazonului

Tunsul regulat a gazonului este o condiţie preliminară de a obţine un gazon de calitate. În urma tăierii frecvente a gazonului rezultă lăstari mai mulţi, astfel gazonul devine mai des. Cu ajutorul tunderii frecvente este oprită formarea şi dezvoltarea seminţelor, fapt prin care creşte durata de viaţă. Tunsul cauzează stres plantelor, fapt pentru care iarba are o reacţie scăzută de formare a substanţelor nutritive, întrucât volumul rădăcinii şi adâncimea acestora se diminuează. Gazonul în urma tunderii frecvente devine mai sensibil la boli în caz de secetă, dacă îngrijire nu este corespunzătoare. De aceea trebuie căutat un compromis între capacitatea de toleranţă a gazonului şi cerinţele utilizării. În condiţii de temperaturi nefavorabile trebuie mărită înălţimea gazonului după tundere, astfel încât suprafaţa de asimilare a gazonului va fi mai mare, iar volumul rădăcinii va creste. Avantajul acestuia în practică este aratat de faptul că solul va fi acoperit mai bine şi rămâne în umbră, iar în urma înrădăcinii mai dezvoltate şi mai adânci gazonul devine mai rezistent în cazul lipsei de apă. Pe de altă parte, cu creşterea suprafeţei de asimilare, se va intensifica formarea substanţelor nutritive din care rezultă o îmbunătăţire în starea generală a gazonului. În general, se poate spune că, cu cât este mai scurt gazonul cu atât mai mult necesită executarea anumitor procedee de îngrijire complementare pe lăngă tuns.

Frecvenţa tunsului este în strânsă legătură cu alte procedee de îngrijire:

• tipul gazonului,
• componenţa soiului,
• conţinutul nutritiv al solului,
• udare,
• sezon,
• parcul de maşini,
• calitatea gazonului, etc.